Pe lângă asigurarea compoziției chimice și a proprietăților mecanice, se efectuează încercări hidrostatice unul câte unul și se efectuează teste de evazare și aplatizare. . În plus, există anumite cerințe pentru microstructura, dimensiunea granulelor și stratul de decarburare al țevii de oțel finite.

Test de tracțiune:

1. Pentru materialul din oțel al produselor, producătorul ar trebui să efectueze un test de tracțiune. Pentru teava sudata electrica, in functie de alegerea producatorului, testul de tractiune poate fi efectuat pe placa de otel care a folosit pentru a realiza teava sau executata direct pe teava de otel. Un test efectuat pe un produs poate fi folosit și ca test de produs.

2. Eprubetele sunt selectate aleatoriu. Atunci când sunt necesare teste multiple, metoda de prelevare trebuie să asigure că probele prelevate pot reprezenta începutul și sfârșitul ciclului de tratament termic (dacă este cazul) și ambele capete ale tubului. Atunci când sunt necesare teste multiple, modelul trebuie prelevat din tuburi diferite, cu excepția faptului că eșantionul de tub îngroșat poate fi prelevat de la ambele capete ale unui tub.

3. Proba de țeavă fără sudură poate fi prelevată în orice poziție pe circumferința țevii; proba de țeavă sudată trebuie luată la aproximativ 90 ° față de cordonul de sudură sau la opțiunea producătorului. Se prelevează probe la aproximativ un sfert din lățimea benzii.

4. Indiferent înainte și după experiment, dacă prepararea probei se dovedește a fi defectă sau există o lipsă de materiale irelevante pentru scopul experimentului, proba poate fi casată și înlocuită cu o altă probă realizată din același tub.

5. Dacă o încercare de tracțiune reprezentând un lot de produse nu îndeplinește cerințele, producătorul poate lua încă 3 tuburi din același lot de tuburi pentru reinspectare.

Dacă toate retestările probelor îndeplinesc cerințele, lotul de tuburi este calificat, cu excepția tubului necalificat care a fost eșantionat inițial.

Dacă inițial se prelevează mai mult de o probă sau una sau mai multe probe pentru retestare nu îndeplinesc cerințele specificate, producătorul poate inspecta lotul de tuburi unul câte unul.

Lotul de produse respins poate fi reîncălzit și reprocesat ca un lot nou.

Test de aplatizare:

1. Eșantionul de încercare trebuie să fie un inel de testare sau o tăietură de capăt de cel puțin 63,5 mm (2-1 / 2 inchi).

2. Probele pot fi tăiate înainte de tratarea termică, dar supuse aceluiași tratament termic ca și conducta reprezentată. Dacă se utilizează un test pe lot, se iau măsuri pentru a identifica relația dintre eșantion și tubul de prelevare. Fiecare cuptor din fiecare lot trebuie zdrobit.

3. Eșantionul trebuie aplatizat între două plăci paralele. În fiecare set de eșantioane de testare de aplatizare, o sudură a fost aplatizată la 90 ° și cealaltă a fost aplatizată la 0 °. Proba trebuie aplatizată până când pereții tubului sunt în contact. Înainte ca distanța dintre plăcile paralele să fie mai mică decât valoarea specificată, nu ar trebui să apară fisuri sau rupturi în nicio parte a modelului. Pe parcursul întregului proces de aplatizare, nu ar trebui să existe o structură slabă, suduri netopite, delaminare, supraardere a metalului sau extrudare a metalului.

4. Indiferent înainte și după experiment, dacă prepararea probei se dovedește a fi defectă sau există o lipsă de materiale irelevante pentru scopul experimentului, proba poate fi casată și înlocuită cu o altă probă realizată din același tub.

5. Dacă orice probă care reprezintă un tub nu îndeplinește cerințele specificate, producătorul poate preleva o probă din același capăt al tubului pentru testare suplimentară până când cerințele sunt îndeplinite. Cu toate acestea, lungimea țevii finite după prelevare nu trebuie să fie mai mică de 80% din lungimea inițială. Dacă orice eșantion dintr-un tub care reprezintă un lot de produse nu îndeplinește cerințele specificate, producătorul poate lua două tuburi suplimentare din lotul de produse și poate tăia probele pentru retestare. Dacă rezultatele acestor retestări îndeplinesc toate cerințele, lotul de tuburi este calificat, cu excepția tubului selectat inițial ca probă. Dacă oricare dintre probele de retestare nu îndeplinește cerințele specificate, producătorul poate eșantiona tuburile rămase din lot, unul câte unul. La opțiunea producătorului, orice lot de tuburi poate fi retratat la încălzire și retestat ca un nou lot de tuburi.

Test de impact:

1. Pentru tuburi, se prelevează un set de probe din fiecare lot (cu excepția cazului în care s-a demonstrat că procedurile documentate îndeplinesc cerințele de reglementare). Dacă comanda este fixată la A10 (SR16), experimentul este obligatoriu.

2. Pentru carcasă, trebuie luate 3 țevi de oțel din fiecare lot pentru experimente. Eprubetele trebuie selectate aleatoriu, iar metoda de prelevare trebuie să asigure că eșantioanele furnizate pot reprezenta începutul și sfârșitul ciclului de tratament termic și capetele din față și din spate ale manșonului în timpul tratamentului termic.

3. Test de impact Charpy cu crestătură în V

4. Indiferent înainte și după experiment, dacă prepararea probei se dovedește a fi defectă sau există o lipsă de materiale irelevante pentru scopul experimentului, proba poate fi casată și înlocuită cu o altă probă realizată din același tub. Specimenele nu trebuie considerate pur și simplu defecte pentru că nu îndeplinesc cerințele minime de energie absorbită.

5. Dacă rezultatul a mai multor probe este mai mic decât necesarul minim de energie absorbită sau rezultatul unei probe este mai mic decât 2/3 din necesarul minim de energie absorbită specificat, se prelevează trei probe suplimentare din aceeași piesă și retestat. Energia de impact a fiecărei probe retestate trebuie să fie mai mare sau egală cu necesarul minim de energie absorbită specificat.

6. Dacă rezultatele unui anumit experiment nu îndeplinesc cerințele și nu sunt îndeplinite condițiile pentru noul experiment, atunci se prelevează trei probe suplimentare din fiecare dintre celelalte trei bucăți ale lotului. Dacă toate condițiile suplimentare îndeplinesc cerințele, lotul este calificat, cu excepția celui care a eșuat inițial. Dacă mai multe piese de inspecție suplimentare nu îndeplinesc cerințele, producătorul poate alege să inspecteze piesele rămase din lot una câte una sau să reîncălziți lotul și să îl inspecteze într-un lot nou.

7. Dacă sunt respinse mai multe dintre cele trei elemente inițiale necesare pentru a dovedi un lot de calificări, nu este permisă reinspecția pentru a demonstra că lotul de tuburi este calificat. Producătorul poate alege să inspecteze loturile rămase bucată cu bucată sau să reîncălziți lotul și să îl inspecteze într-un lot nou.

Test hidrostatic:

1. Fiecare conductă va fi supusă testului de presiune hidrostatică a întregii conducte după îngroșare (dacă este cazul) și tratament termic final (dacă este cazul) și trebuie să atingă presiunea hidrostatică specificată fără scurgeri. Timpul experimental de menținere a presiunii a fost realizat mai puțin de 5s. Pentru țevile sudate, sudurile țevilor trebuie verificate pentru scurgeri sub presiunea de încercare. Cu excepția cazului în care întreaga țeavă a fost efectuată cel puțin în avans la presiunea necesară pentru condiția finală a capătului țevii, fabrica de prelucrare a filetului ar trebui să efectueze un test hidrostatic (sau să aranjeze un astfel de test) pe întreaga țeavă.

2. Țevile care urmează să fie tratate termic sunt supuse unui test hidrostatic după tratamentul termic final. Presiunea de încercare a tuturor țevilor cu capete filetate trebuie să fie cel puțin presiunea de încercare a fileturilor și a racordurilor.

3. După prelucrarea la dimensiunea țevii cu capăt plat finit și a oricăror îmbinări scurte tratate termic, testul hidrostatic se va efectua după capătul plat sau filetul.